Eveniment festiv OAER by Vitastal Consulting
OAER (Ordinul Auditorilor Energetici din Romania) a organizat pe 30 ianuarie 2025 un eveniment privat, cu circuit inchis, pentru a celebra excelenta in domeniile pregatirii tehnice a specialistilor din constructii, proiectarii si performantei energetice a cladirilor, avand ca argument mobilizator si aniversarea a 20 de ani de succes ai companiei VITASTAL CONSULTING. Cu aceasta ocazie Ioan Silviu Dobosi, Presedinte AIIR, a acordat un trofeu pentru intreaga activitate.
Alaturi de peste 200 de invitati de seama – dezvoltatori, proiectanti, arhitecti, auditori energetici, firme de executie, banci, autoritati publice si reprezentanti ai asociatiilor profesionale si patronale, producatori de materiale de constructii si echipamente de instalatii – am descoperit impreuna perspective noi asupra viitorului constructiilor din Romania.
OAER a oferit intr-o atmosfera de gala, o seara completa si unica in peisajul evenimentelor de profil, care a inclus mese rotunde la care au participat invitati de seama din domeniul constructiilor de cladiri, o cina festiva si muzica de dans, dar si un concert live sustinut de binecunoscuta formatie Iris N.D si de DL Jazz Ensemble – un grup alcatuit din elevi de la Colegiul National de Arte „Dinu Lipatti” din Bucuresti. Cei prezenti au putut admira si expozitia de pictura a inginerului Gheorghita Bataiosu.
Catalin Lungu – Presedinte REHVA&OAER/Vicepresedinte AIIR, a deschis seara cu o prezentare generala si a anuntat cele mai noi proiecte ale asociatiei. Este vorba de primul One Stop Shop din Romania dedicat performantei energetice a cladirilor si de Academia ZEB din Romania (Romania ZEB Academy), proiecte demarate in parteneriat cu UTCB.
Au urmat dezbateri interesante pe durata celor doua mese rotunde la care a fost moderator Gabriel Avacaritei, Editor Sef ENERGYNOMICS.
PANEL 1 - Perspective ale sectorului de cladiri performante in Romania, in context national si geopolitic international
La primul panel au urcat pe scena grandiosului Le Chateau:
- Orsolya Kövér, Secretar de Stat MDLPA;
- Cristian Erbasu, Presedinte FPSC;
- Anca Ginavar, Director - Directia de Urbanism si Constructii MDLPA;
- Cezar Vladut, Prorector UTCB;
- Liviu Musat, Director General ADR-Sud Muntenia;
- Ioan Silviu Dobosi, Presedinte AIIR;
- Catalin Lungu, Presedinte REHVA/Vicepresedinte AIIR.
Discutiile s-au indreptat catre sectorul constructiilor de cladiri din Romania care se confrunta cu provocari semnificative in adaptarea la noile realitati economice, politice si sociale, atat la nivel national, cat si international. Intr-un mediu national devenit defavorabil constructiilor prin anularea oricaror facilitati si intr-un context geopolitic complicat, caracterizat de conflictul din Ucraina, atacuri cibernetice si presiuni legate de decarbonare, dezvoltarea cladirilor performante devine o prioritate strategica.
Directivele europene si adaptarea Romaniei
Directivele si regulamentele europene (EPBD4, RESD3, EED3, ETS2, ESPR etc.) privind performanta produselor si echipamentelor, a cladirilor noi si renovate, impun standarde mai stricte. Tranzitia catre cladiri nZEB sau cu emisii zero de carbon (ZEB) nu este/va fi doar o cerinta tehnica, ci si o conditie esentiala pentru accesarea fondurilor europene. Romania are un potential ridicat in renovarea aprofundata a cladirilor, dar progresele sunt lente. Spre exemplu, doar o mica parte a cladirilor rezidentiale si nerezidentiale au fost pana acum renovate aprofundat iar cladirile noi nu respecta in realitate prevederile legii 372 si din Mc001-2022.
Impactul conflictului din Ucraina
Razboiul din Ucraina a crescut costurile materialelor de constructii, ceea ce pune presiune pe bugetele dezvoltatorilor si autoritatilor locale. Totodata, nevoia de securitate energetica a determinat o cerere mai mare pentru cladiri care integreaza surse regenerabile, cum ar fi panourile solare si pompele de caldura. Proiecte pilot precum reabilitarea energetica a cladirilor publice in orase precum Cluj-Napoca si Oradea au demonstrat ca solutiile sustenabile pot genera economii semnificative la facturile de energie.
Atacurile cibernetice si digitalizarea
Atacurile cibernetice recente asupra institutiilor din Romania evidentiaza vulnerabilitatea infrastructurii digitale. Acest lucru are implicatii directe asupra proiectelor smart-building, care necesita sisteme de securitate cibernetica robuste. Implementarea cladirilor inteligente care folosesc tehnologii IoT trebuie sa fie insotita de masuri de protectie digitala.
Fondurile europene si barierele legislative
Romania dispune de fonduri semnificative prin PNRR pentru renovarea cladirilor, insa absorbtia este dificila. Lipsa de coerenta legislativa (vedem legea 238/2024) si birocratia ingreuneaza implementarea proiectelor. Spre exemplu, in 2023, doar 15% din fondurile destinate eficientei energetice au fost utilizate, iar multe proiecte au fost amanate din cauza modificarilor frecvente ale legislatiei fiscale.
Alegerile prezidentiale si viitorul politic
Alegerile prezidentiale din mai 2025 reprezinta un moment crucial pentru stabilirea directiei in domeniul constructiilor. In lipsa unor politici coerente si a unui sprijin politic constant, este posibil ca progresul sa fie limitat, ceea ce va pune in pericol obiectivele de decarbonare stabilite pentru 2030.
Concluzie
Pentru a transforma provocarile in oportunitati, Romania trebuie sa accelereze implementarea tehnologiilor sustenabile, sa imbunatateasca legislatia si sa prioritizeze pregatirea profesionala a fortei de munca. Exemplele de succes din orase precum Cluj-Napoca sau Brasov pot servi drept modele pentru intregul sector. In acelasi timp, implicarea avizata a autoritatilor locale si a mediului asociativ sau patronal este esentiala pentru a atinge o performanta reala, fara compromisuri.
PANEL 2 - Despre calitatea cladirilor si instalatiilor din Romania: performanta sau compromis?
In Romania, sistemul calitatii se confrunta cu multiple eficiente care afecteaza performanta generala, generand adesea compromisuri in respectarea standardelor de calitate. De aceasta data, s-au aflat pe scena, pentru a discuta despre calitatea cladirilor si instalatiilor care este esentiala pentru siguranta, sustenabilitatea, rezilienta lor climatica, dar si pentru confortul ocupantilor:
- Horia Petran, Coordonator al ”Romanian Building Knowledge Hub”- URBAN-INCERC & Presedinte Cluster Pro-nZEB;
- Petru Biziru, Director General ROMCO SYSTEM;
- Irina Odor, Director Comercial CELCO SA;
- Ionut Carvaci, CEO - HIGH TECH CLIMA;
- Ionut Cabuz, Director General GF Building Flow Solutions;
- Florin Manda, Partener Asociat ONE CONCEPT;
- Catalin Lungu, Presedinte OAER/Vicepresedinte AIIR.
Slaba pregatire a personalului din primarii si aplicarea defectuoasa a legislatiei
Un punct critic este reprezentat de nivelul scazut de informare tehnica a angajatilor din serviciile de urbanism ale primariilor. Lipsa cunostintelor actualizate despre cerintele de performanta energetica, siguranta structurala sau implementarea normelor europene conduce la aplicarea defectuoasa a legislatiei. In plus, aprobarea proiectelor fara o verificare reala a conformitatii tehnice ramane o practica comuna.
Forta de munca specializata slab pregatita si lipsa formarii continue
In sectorul constructiilor, forta de munca este adesea nepregatita pentru a face fata complexitatii cerintelor actuale. Tehnologiile noi, cum ar fi sistemele de cladiri inteligente si standardele nZEB, necesita competente avansate. Din pacate, Romania nu are un cadru oficial pentru formarea continua a profesionistilor din domeniu, ceea ce duce la un regres inevitabil al nivelului de competenta.
Guvernanta slaba si reglementari deficitare
Sectorul constructiilor sufera inca din cauza unei guvernante deficitare, caracterizate prin reglementari incoerente si aplicare inconsecventa. Acest lucru nu doar ca afecteaza calitatea lucrarilor, ci si increderea investitorilor si a beneficiarilor finali. Lipsa unui mecanism eficient de control al calitatii duce la executia de lucrari care nu respecta standardele minime.
Dilatarea cerintelor tehnice si presiunile financiare
Cerintele tehnice din sectorul constructiilor au devenit tot mai complexe, incluzand atat aspecte legate de eficienta energetica si sustenabilitate, cat si de siguranta si confort. In acelasi timp, presiunile financiare pentru realizarea cladirilor cresc semnificativ ca urmare a cresterii preturilor materialelor de constructii, costurilor cu forta de munca si cerintelor fiscale noi care genereaza un echilibru fragil intre calitate si costuri.
Lipsa personalului calificat din institutiile responsabile si eforturile invatamantului universitar
Un alt factor care contribuie la slaba performanta a sistemului este lipsa personalului calificat, atat in institutiile publice, cat si in companii. UTCB, UTCN, UPT, UTGA, AIIR si OAER depun eforturi substantiale pentru a dezvolta noi proiecte educationale, care sa raspunda nevoilor actuale ale pietei, astfel incat absolventii cursurilor (de formare sau pregatire continua) sa primeasca un bagaj teoretico-practic suficient pentru a face fata foarte rapid cerintelor reale din teren.
Concluzie
Pentru a transforma sistemul calitatii in constructii din Romania intr-un exemplu de performanta, este esentiala o abordare holistica. Aceasta trebuie sa includa formarea continua a fortei de munca, investitii in educatie, consolidarea legislatiei si imbunatatirea guvernantei. Fara aceste masuri, calitatea constructiilor va continua sa fie sacrificata in favoarea compromisurilor.
Dupa cele doua mese rotunde au urcat pe scena DL JAZZ ENEMBLE, un grup alcatuit din elevi de la Colegiul National de Arte "Dinu Lipatti" din Bucuresti. Eu ai oferit publicului melodii cunoscute intr-o abordare jazz si au incalzit atmosfera pentru momentul special al serii.
IRIS ND cea mai iubita formatie de muzica rock, din Romania, a ridicat lumea in picioare cu unele dintre cele mai cunoscute melodii din istoria rockului romanesc.
IRIS ND este o legenda vie a muzicii. Grupul condus de Nelu Dumitrescu, membru fondator, alaturi de Costi Sandu, voce, Radu Falevici, chitara, Relu Marin, clape & voce, Tibi Dutu, chitara bas au avut-o ca invitat special pe mezzosoprana Angela Popescu si i-au incantat pe cei prezenti cu o parte dintre cele mai frumoase cantece ale lor. Casino, Noaptea, De vei pleca, Baby, Sa nu crezi nimic, Somn bizar sau Strada ta au fost fredonate de toti invitatii, placut surprinsi de surpriza propusa de organizatori.
Seara a continuat cu o cina de gala si muzica de dans. Au fost acordate din partea OAER distinctii si premii partenerilor principali si colaboratorilor pentru rezultatele deosebite obtinute in activitatea desfasurata in domeniul constructiilor de cladiri.
Multumim sponsorilor nostri!
ibuild si Proidea au fost partenerii media ai evenimentului.