Disponibile cu actionare solara si in dimensiuni uimitor mai mari
Luna septembrie a adus o serie de noutati inovatoare in portofoliul VELUX de ferestre pentru acoperis-terasa cu protectie din sticla. Acestea sunt de acum disponibile nu doar in varianta fixa sau electrica, ci si in cea cu actionare solara. In plus, clientii pot alege si dimensiuni noi, uimitor de mari: 150×100 cm, 150×150 cm si 200×100 cm.
Numeroase beneficii pentru proprietari si montatori:
- suprafata de lumina naturala oferita este mai mare ca oricand, cu 52%* mai multa lumina naturala decat generatia anterioara de ferestre pentru acoperis-terasa
- versiunea cu actionare solara poate fi montata pe orice acoperis-terasa (pana la 15 grade), iar bateria se incarca indiferent de conditiile meteo
- montajul se realizeaza mai usor si mai repede cu ajutorul orificiilor realizate in prealabil si al piulitelor integrate pentru o manevrare usoara
- se pot accesoriza cu rulouri parasolare pentru diminuarea luminii si protectie impotriva caldurii
- designul minimalist ascunde elegant rulourile si ofera priveliste generoasa spre cer
- confortul interior si eficienta energetica sunt asigurate de geamul cu doua sau trei foi de sticla
- versiunea solara este compatibila cu VELUX app Control si VELUX ACTIVE cu NETATMO.
*Zona de lumina naturala in comparatie cu CVP/CFP 6060.
“Suntem siguri ca, odata cu aceasta noua gama, toata lumea isi poate gasi produsul perfect pentru acoperisul terasa: avem luminatoare care ofera lumina naturala, cu intretinere redusa si intimitate optima pentru cladirile nelocuite, solutii avansate de ferestre cu cupola acrilica pentru locuinte, cladiri si ferestre cu protectii din sticla plata si curbata pentru iubitorii de design de ultima generatie,” spune Noemi Ritea, Director de Piata pentru Romania, Ungaria si Moldova.