Documente
Pentru aplicatiile de puteri medii de la 600 la 2000 kW cu functionare pe gaz natural, Wolf Power Systems se bazeaza pe motoarele MWM gama TCG 2020 V12 si V20. Motoarele MWM sunt considerate unele dintre cele mai fiabile si eficiente motoare in gama lor de putere. Solutia furnizata de Wolf Power Systems este completa si cuprinde: grup motor si generator sincron, grup de schimbatoare de caldura cu hidraulica aferenta, sistem de reglaj al amestecului carburant si control al aprinderii, sistem de sincronizare cu reteaua electrica si sistem de automatizare si protectie. In functie de cerintele fiecarui proiect se adauga la furnitura capabilitati extinse: rampa secundara de gaz pentru combustibil alternativ (biogaz), sistem de functionare in absenta retelei electrice (insularizat), schimbator de caldura special pentru recuperarea energiei din gazele arse, inclusiv pentru producerea de abur, sistem de oxidare catalitica sau SCR. Sistemul poate fi livrat containerizat sau cu carcasa insonorizanta pentru montaj la interior. Aplicatiile cogenerarii pe gaz natural sunt diverse: aplicatii industriale unde este nevoie de energie electrica si termica simultan, tot timpul anului, sisteme de incalzire municipala centralizate, cladiri comerciale si de birouri de mari dimensiuni. In combinatie cu un chiller cu absorbtie cu bromura de litiu se poate grabi amortizarea investitiei prin utilizarea energiei termice pentru producerea de apa racita 7/12C intr-un proces de trigenerare.
Perdeaua de aer arhitecturala Charisma este potrivita pentru domenii de aplicatie cu cele mai inalte cerinte vizuale. Cu un design sub forma de coloana cu instalare verticala pentru usi glisante automate, perdeaua de aer Charisma este dotata cu tehnologia camerelor de presiune cu duze pentru o putere si distributie a aerului mai buna. Perdelele de aer Charisma sunt disponibile in 4 clase de performanta proiectate pentru cele mai inalte standarde estetice, suruburile si conexiunile nu sunt vizibile. Daca nu se specifica altfel, carcasele sunt lacuite in ton RAL 9010 (alb Traffic). Daca se doreste, sunt disponibile toate nuantele din paleta de culori RAL si NCS, precum culori speciale, in conformitate cu cerintele clientului. Gama dispune de perdele de aer cu baterie de incalzire pe apa sau cu baterie electrica.
Centralele de cogenerare Dreyer und Bosse sunt adaptate fiecarui proiect in parte pentru a raspunde specificatiilor de calitate a biogazului. Grupul de cogenerare poate fi livrat complet containerizat, cu instalatie de uscare si desulfurare a biogazului si instalatie de disipare a energiei termice in exces si filtru catalitic pentru controlul noxelor din gazele de ardere.
Perdea de aer arhitecturala pentru usi rotative, cu un design robust realizat din otel galvanizat. Rondo este o perdea de aer specializata care vine in 3 modele proiectate pentru montajul orizontal deasupra sau in interiorul usilor rotative. Practic invizibila, perdeaua de aer Rondo are raza suflantei adaptata la raza usii rotative. Toate perdelele de aer sunt dotate cu tehnologia patentata cu camera de presiune cu duze, motoare EC care economisesc pana la 40% din energie.