Toyota Logistic Design 2022 cauta solutii pentru micrologistica urbana
Organizat la fiecare doi ani de Centrul de Proiectare Toyota Material Handling Europe, editia 2022 a concursului de proiectare logistica Toyota este co-organizat cu studioul european de proiectare Toyota, Toyota Europe Design Development. Concursul este acum deschis studentilor din intreaga lume.
Peste jumatate din populatia lumii traieste in zone urbane. In Europa, proportia este de peste 80%. Pentru a putea furniza persoanelor din mediul urban toate cele necesare de zi cu zi, e nevoie ca lantul de aprovizionare sa fie scurt, flexibil si livrarea extrem de rapida! Ganditi-va ca numai in regiunea Parisului se efectueaza aproximativ 4,3 milioane de livrari in fiecare saptamana...
Orasele devin din ce in ce mai aglomerate, iar masinile au devenit treptat interzise in centrele principale. Totodata, se pune un accent puternic pe combaterea poluarii. La Concursul de proiectare logistica Toyota 2022, provocarea pentru studenti este sa aprofundeze problemele enorme implicate in micrologistica urbana si sa sugereze modalitati de a face fata provocarilor in crestere, precum si de a imbunatati caracterul expeditiv.
„Am inceput cu numai 132 de persoane inregistrate la primul concurs de proiectare din 2014, dar acum numarul a crescut la aproape 2500 de persoane inregistrate” spune Magnus Oliveira Andersson, Director de proiectare la Toyota Material Handling Europe. „Astept cu nerabdare sa lucram cu colegii de proiectare de la Toyota Europe Design. O provocare comuna pe care o preconizam este de a gasi o solutie pentru o societate mai sustenabila. Livrarea pe ultima mila continua sa fie o provocare uriasa. Prin urmare, „micrologistica urbana” a devenit tema din acest an.”
”Suntem incantati ca am fost implicati in dezvoltarea acestei noi editii a concursului, care este rezultatul colaborarii indeaproape cu echipele de creatie Toyota Material Handling.” comenteaza Laurent Bouzige, Proiectant-sef pentru strategie si mobilitate la Toyota Europe Design Development. „Pentru aceasta editie, am vrut sa spargem barierele care separa prea des lumea automobilelor de logistica, sa regandim si sa punem sub semnul intrebarii mobilitatea bunurilor, serviciilor si a persoanelor intr-un mod holistic si sistemic. Asteptam cu nerabdare sa descoperim idei noi, abordari inovatoare si sa cream noua mobilitate - mobilitatea de maine.”
Concursul se deschide acum si primeste toate depunerile care reflecta mostenirea si brandul Toyota. Termenul limita pentru depuneri este 19 octombrie 2021. Dupa aceea, un grup de profesionisti care lucreaza in concepere si inovatie in cadrul grupului Toyota va evalua si va stabili finalistii.
Toti finalistii vor primi feedback din partea juriului spre sfarsitul lunii noiembrie si sansa de a-si reface propunerile pentru sesiunea finala a juriului. Expertii si liderii din industrie vor lua decizia finala si vor selecta castigatorii concursului.
In plus, vor primi premii in bani si vor avea posibilitatea de a depune cereri pentru un stagiu platit de sase luni la Centrul de proiectare Toyota Material Handling (Suedia/Italia) sau la Toyota Europe Design Development (Franta). Pentru mai multe informatii si participarea la concurs, intrati pe pagina Concursului de proiectare logistica Toyota.
Gestionarea numarului uimitor de livrari necesita sisteme mai flexibile.
Provocarea ta este sa gasesti o solutie care sa ajute la:
- crearea unor lanturi de aprovizionare mai scurte
- precizie mai buna a livrarilor, cu mai multa flexibilitate
- un impact scazut asupra mediului.
Premiul I: €5,500
Premiul II: €3,300
Premiul III: €2,200