Universitatea Lucerna si cladirea de birouri Agressione
Expozitia urbana a proiectelor premiate si nominalizate la Anuala de Arhitectura, editia a XI-a. Initiativa le-a oferit vizitatorilor pe parcursul a cateva saptamani exemple multiple de proiecte/idei sustinand tema generala a evenimentului "Global - Local".
Compania Reynaers a fost prezenta la editia din anul acesta a Anualei de Arhitectura, unde a prezentat cateva cladiri cu personalitate realizate in Romania, dar si proiecte globale.
Compania Reynaers a fost prezenta la editia din anul acesta a Anualei de Arhitectura, unde a prezentat cateva cladiri cu personalitate realizate in Romania, dar si proiecte globale.
Dintre acestea ne vom indrepta atentia asupra a doua dintre ele. Primul proiect vizeaza transformarea radicala a unui vechi oficiu postal din Elvetia. Astazi in locul acestuia poate fi admirata Universitatea Lucerna ce iese in evidenta printr-o fatada tridimensionala neobisnuita. Anvelopa cladirii ca o cochilie alba, apare ca fiind strans pliata incepand cu cel de-al doilea nivel in sus in jurul cladirii de cinci etaje care dispune de peste 27.000 metrii patrati utilizabili. Pentru aceasta constructie s-a folosit un sistem personalizat CS 86 - HI cu sticla lipita ce ofera un aspect unitar.
Arhitectii Enzmann&Fischer au putut dezvolta cochilia artistica prin utilizarea solutiilor de ferestre coplanare executate cu sistemul de ferestre si usi Reynaers CS 86 - HI. Sistemul de trei camere cu izolare termica ridicata s-a dovedit a fi perfect pentru aceasta constructie complexa. Un vitraj fix a fost combinat cu doua ferestre mobile, impreuna masurand pana la 4x2,30m si cantarind pana la 600kg cu triplu vitraj pana la o valoare a izolarii termice de 1,4W/m²K.
Fara utilizarea acestor componente de constructie cu performanta ridicata pentru construirea fatadei, cum ar fi profilele de aluminiu cu izolare termica ridicata in combinatie cu administrarea energiei intr-un mod neagresiv cu mediul inconjurator, cladirea nu ar fi intrunit standardele Minergie (standarde elvetiene pentru cladiri eficiente energetic).

Al doilea proiect este situat in Romania, mai exact in Cluj, unde biroul de arhitectura Arhimar a folosit sistemele Reynaers CW50, CW50-SC si CS68 pentru a realiza cladirea de birouri Agressione.
Proiectul se diferentiaza prin placarea cu lemn discret intercalat in fatada din sticla Reynaers CW50, iar pentru controlul solar s-au utilizat jaluzele exterioare.
Proiectul se diferentiaza prin placarea cu lemn discret intercalat in fatada din sticla Reynaers CW50, iar pentru controlul solar s-au utilizat jaluzele exterioare.
In cazul in care doriti sa aflati mai multe despre produsele Reynaers utilizate in aceste proiecte, faceti clic pe pozele prezentate mai jos sau cereti oferta de pret ori alte informatii de la persoana de contact a firmei Reynaers Aluminium N.V., folosind butonul corespunzator.