Instalarea materialelor termoizolante Isover pe perete
Cu totii visam sa ne retragem intr-o cabana la munte, in care sa ne petrecem vacantele sau chiar sa locuim permanent acolo. Pentru cei care sunt pe cale sa-si transforme visul in realitate, constructia unei case din lemn ridica diverse intrebari de natura tehnica. Una dintre cele mai importante se refera la termoizolarea peretilor.
Performantele termoizolante ale unui perete
Cea mai mare parte a anvelopei exterioare a unei cladiri este constituita de pereti (in sens largit): acoperis, pereti verticali, planseu. De aceea, proprietatile termoizolante ale acestor elemente au o influenta enorma asupra pierderilor de caldura, respectiv asupra consumului de energie pentru incalzirea cladirii.
Performanta de izolare termica a unui perete este reprezentata de coeficientul de transfer termic U exprimat in W/(m²•K) - Watt pe metru patrat si grad Kelvin (in acest context, identic cu gradul Celsius), sau de rezistenta termica R (exprimata in m²•K/W). Cei doi parametri sunt legati prin relatia U = 1/R. Cu cat U este mai mic, sau R mai ridicata, cu atat peretele este mai performant, adica pierderile de caldura prin el sunt mai scazute.
Metoda cea mai eficienta pentru a realiza acest deziderat este instalarea de materiale termoizolante pe perete.
Termoizolarea peretilor aduce si alte avantaje cum ar fi:
- reducerea riscului de formare a condensului si igrasiei pe suprafata interioara a acestora ceea ce le mareste durata de viata si garanteaza un aer interior sanatos pentru locatari;
- un confort termic sporit sau o reducere a consumului de energie pentru climatizare pe perioada verii.
Lemnul este in general considerat un material izolator foarte bun, in comparatie cu alte materiale de constructie (valoarea conductivitatii termice a lemnului λ = 0,130). Conform standardelor europene, numai materialele care au λ mai mic decat 0,060 W/(m K) pot fi denumite "materiale termoizolatoare". Asadar, casele de lemn au nevoie de o izolatie cu materiale termoizolante cu performante de izolare termica.
Prin reducerea coeficientului de transfer termic, temperatura la interior se mentine constanta pe tot parcursul anului, caldura nu patrunde in interior pe timpul verii, dar nici nu se pierde prin pereti in anotimpul rece.
Tipul de izolatie pentru casele din lemn trebuie ales cu grija, altfel riscul de a face mai mult rau decat bine creste. Izolatia necorespunzatoare poate atrage o umiditate ridicata, cu efecte devastatoare pentru lemn. Pentru o izolatie eficienta folositi vata minerala. Recomandarea Isover este vata minerala de sticla Isover Forte (λ = 0,034).
Vata minerala de sticla Isover Forte se instaleaza facil, umple perfect spatiile neregulate si este permeabila la vaporii de apa, astfel ca lemnul poate elimina umiditatea.
Montantii constituie punti termice care reduc considerabil performanta de izolare termica a peretelui. Adaugarea unui strat continuu de izolatie termica in spatele montantilor reduce efectul nefavorabil al puntilor termice.
Este obligatoriu sa se monteze o membrana pentru protectia fata de umiditate a elementelor de constructie si pentru imbunatatirea etansarii acestora fata de trecerea aerului.
Instalarea unei membrane ISOVER VARIO® KM Duplex asigura protectia elementelor din lemn fata de umiditate in orice sezon - este singura membrana impotriva vaporilor care permite uscarea lemnului pe timpul verii.
Spre deosebire de produsele din vata mineral bazaltica, produsele din vata minerala de sticla sunt elastice si compresibile si pot realiza o umplere perfecta a spatiilor cu forma neregulata.
Instalarea corecta a sistemului ISOVER VARIO® asigura si o etansare perfecta la trecerea aerului - conditie indispensabila pentru a obtine un consum redus de energie si pentru a evita riscul de condens.
Instalarea corecta a sistemului ISOVER VARIO® mareste durata de viata a structurii de lemn si imbunatateste calitatea aerului interior.
Indiferent daca constructia pe structura din lemn este executata in sit sau rezulta din asamblarea unor elemente prefabricate, folosirea sistemului ISOVER VARIO®, asigura o protectie durabila impotriva umiditatii si etanseitate la aer.?
Componente perete
Pereti case de lemn - sistemul ISOVER Vario
Avantaje vata minerala de sticla ISOVER Forte:
- Produs flexibil - instalare facila
- Elasticitate - umplere perfecta a spatiilor neregulate
- Compresibilitate - trecere cabluri, tubulaturi
- Cablurile electrice - trecute prin spatiul dintre placare interioara si izolant
- Produs permeabil la vaporii de apa - lemnul poate elimina umiditatea
- Produs disponibil la rola - se pot taia bucati de orice dimensiuni - instalare fara deseuri.
Sistemul ISOVER Vario:
- Protectia impotriva umiditatii
- Etanseitate la aer
- Lemnul este perfect uscat si pe timp de vara si pe timp de iarna - durata mai lunga de viata.