Documente



Sistemul de ventilatie profesional Lindab Residential Ventilation va inlocui permanent aerul viciat din interior cu aer filtrat, proaspat si curat de afara, creand in acelasi timp o temperatura optima.
Aerul introdus, este cel care patrunde in casa prin intermediul sistemului de ventilatie si inlocuieste aerul evacuat. Cantitatea de aer introdusa, ar trebui sa fie, de regula, putin mai mica decat cantitatea de aer evacuata. Aerul proaspat (cel introdus) este de cele mai multe ori orientat catre dormitoare si camerele de zi.
Aerul transferat este cantitatea de aer vehiculata intre spatiile de locuit si incaperile de unde se evacueaza aerul.
Aerul evacuat este aerul ce contine nocivitati (umiditate, miros, praf, microorganisme) si care este indepartat din casa. Pentru sectorul rezidential, Lindab Ventilatii a dezvoltat un nou concept ce implica ventilarea mecanica a spatiilor de locuit. Functionarea este simpla: sistemul de ventilatie introduce si evacueaza o cantitate de aer controlata necesara ocupantilor.

Cutiile Plenum au rolul de a facilita integrarea grilelor si a difuzoarelor in sistem si de a imbunatati parametri de functionare a elementului terminal: de scadere a turbulentei si atenuare a zgomotului produs de curgerea aerului prin sistem si de a regla debitul de aer introdus. Plenum-urile sunt prevazute cu reglaj de debit, sunt izolate termic si acustic si se monteaza la capatul canalului de introducere a aerului.

Plexus asigura toate conditiile pentru reducerea vitezei aerului in zona de confort astfel incat se obtine un climat lipsit de curenti de aer. Plexus este combinatia ideala intre un difuzor, cu caracteristicile sale aeraulice specifice, si un echipament de incalzire/racire locala a aerului, asa cum sunt ventiloconvectoarele.
Pe langa avantajul de a ingloba doua produse intr-unul, deoarece nu contine ventilatoare, Plexus nu necesita conexiune electrica. Datorita lipsei elementelor in miscare, fiabilitatea sistemului este foarte ridicata, consumul de energie electrica este diminuat considerabil iar problema zgomotului dispare complet, fiind astfel un produs ideal pentru amplasarea in spatii precum birourile.
Versiunea standard a grinzii de racire Plexus este adecvata pentru 90% dintre tipurile de tavan existente pe piata. Plexus este disponibila in doua variante de dimensiuni, 600 x 600 mm si 600 x 1200 mm, iar valorile pentru functiile de racire si incalzire sunt setate din fabrica.

Acest produs este destinat aplicatiilor unde spatiul de montaj este foarte redus si unde exista necesitatea introducerii unei cantitati de aer. Tubul are perforatii ce acopera suprafata acestuia pe diferite unghiuri, lucru ce faciliteaza introducerea sub diverse unghiuri.

Pentru situatiile cand se doreste racirea sau incalzirea spatiilor fara a vehicula aer, se pot folosi panouri ce functioneaza preponderent pe efectul de radiatie termica, rece sau calda. Unele modele au, constructiv, posibilitatea de a functiona si prin convectie naturala, acestea fiind folosite pentru incaperi cu regim mic de inaltime.