Odata cu publicarea in Monitorul UE a Directivei pentru Performanta Energetica a Cladirilor (EPBD), pe 24 aprilie 2024, si intrarea ei in vigoare pe 14 mai 2024, definirea corecta a conceptelor cu care se opereaza in acest document devine extrem de importanta. Expertii din universitatile si asociatiile profesionale de profil care ofera competente si cunostinte mai ales pentru auditorii energetici pentru cladiri (www.oaer.ro, www.aiiro.ro), dar si pentru ingineri si arhitecti in general (www.utcb.ro, www.uauim.ro), au la dispozitie un interval foarte scurt, in care trebuie sa sprijine autoritatile publice centrale pentru transpunerea tuturor directivelor modificate in 2023-2024, pentru diseminarea noutatilor majore care vor afecta consistent piata constructiilor din Romania.
Astfel, conform EPBD, transpunerea tuturor prevederilor acestei directive in legislatia nationala se va face pana la 29 mai 2026. Prezentam in continuare doar o parte din calendarul preocuparilor europene si nationale pana la data implementarii EPBD:
- MDLPA va transmite la Comisia Europeana, pana cel mai tarziu la sfarsitul lui 2024, noul Ghid privind calcularea nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, al cerintelor minime de performanta energetica pentru cladiri si elementele acestora, contractul de prestari servicii fiind atribuit prin licitatie publica asocierii formata din UTCB si O.A.E.R.;
- Comisia Europeana va revizui, pana la 30 iunie 2025, metoda europeana comuna privind calcularea nivelurilor optime, din punctul de vedere al costurilor, al cerintelor minime de performanta energetica pentru cladiri noi si cladiri existente care sunt supuse renovarii majore, dar si pentru elementele acestora;
- Comisia Europeana va elabora, pana la 31 decembrie 2025, un act delegat de completare a EPBD pentru a stabili cadrul european pentru elaborarea metodologiilor nationale de calcul al noului indicator privind emisiile de gaze cu efect de sera pe intreaga durata de viata a cladirilor (life-cycle GWP);
- O.A.E.R. va include, pana in 20 septembrie 2024, in softul de calcul ENERG+, destinat proiectarii, certificarii si auditarii energetice, modul de conformare nZEB pentru cladiri;
- MDLAP va implementa platforma pentru inregistrarea automata a certificatelor de performanta energetica si va crea registrul electronic al cladirilor (dar nu stim inca termenul limita).
Cadrul national de reglementari tehnice privind determinarea prin calcul a performantei energetice a cladirilor a fost completat in noiembrie 2023 de mai multe anexe nationale care au scopul de a particulariza aplicarea standardelor europene din seria EN ISO 52000 care au stat la baza elaborarii Metodologiei de calcul a performantei energetice a cladirilor, Mc001-2022:
- Anexa nationala SR EN ISO 52000-1:2017/NA:2023, ”Performanta energetica a cladirilor. Evaluarea de ansamblu a PEC. Partea 1: Cadru general si metode”;
- Anexa nationala SR EN ISO 52003-1:2017/NA:2023, ”Performanta energetica a cladirilor. Indicatori, cerinte, evaluare si certificate. Partea 1: Aspecte generale si aplicarea la performanta energetica globala”;
- Anexa nationala SR EN ISO 52010-1:2017/NA:2023, ”Performanta energetica a cladirilor. Conditii climatice exterioare. Partea 1: Prelucrarea datelor climatice pentru calculele energetice”;
- Anexa nationala SR EN ISO 52016-1:2017/NA:2023, ”Performanta energetica a cladirilor. Necesarul de energie pentru incalzire si racire, temperaturi interioare si sarcini termice sensibile si latente Partea 1: Metode de calcul”;
- Anexa nationala SR EN ISO 52018-1:2018/NA:2023, ”Performanta energetica a cladirilor. Conditii climatice exterioare. Partea 1: Prelucrarea datelor climatice pentru calculele energetice”.
Un aspect cheie legat de implementarea corecta a prevederilor EPBD revizuita (versiunea mai 2024), al carei proiect a fost elaborat de Comisia Europeana inca din decembrie 2021, a fost anticipat de elaboratorii Anexei nationale SR EN ISO 52000-1:2017/NA:2023 prin nuantarea aplicarii factorilor de conversie din energie finala in energie primara si a calcularii procentului de energie consumata din surse regenerabile, in cazul utilizarii pompelor de caldura. Astfel, in contextul in care tendinta la nivel european este de a decarbonizarea sectorul cladirilor, pentru a nu dezavantaja anumite tehnologii performante energetic de incalzire a cladirilor si, concomitent, pentru a nu favoriza tehnologii bazate doar pe arderea combustibililor fosili, s-a decis inlocuirea tabelului 5.17 (Factori de conversie din energie finala in energie primara) din Mc001-2022 cu tabelul A.16 (Factori de ponderare) din SR EN ISO 52000-1:2017/NA:2023.
Pentru a tine cont de acest aspect important, O.A.E.R. a integrat deja aceasta modificare in softul de simulare energetica ENERG+.
Astfel de exemple ne arata ca domeniul acoperit de EPBD este extrem de complex si complicat totodata, necesitand uneori compromisuri care sa rezolve probleme punctuale dar cu impact major asupra tehnologiilor pentru cladiri.
O.A.E.R. a demarat procedura legala de inlocuire a tabelului 5.17 din Mc001-2022, prin ordin de modificare emis de ministerul de resort. De asemenea, O.A.E.R. va organiza in perioada iunie-iulie 2024 un webinar destinat autoritatilor publice centrale si locale, auditorilor energetici pentru cladiri, dezvoltatorilor de softuri de calcul energetic si utilizatorilor acestora pentru a lamuri aspecte tehnice, financiare si socio-economice legate de implementarea corecta a prevederilor EPBD 2024.
In continuare este detaliata justificarea utilizarii unui factor de conversie din energie finala in energie primara egal cu ZERO, in cazul energiei ambientale utilizate de o pompa de caldura.
Aceasta justificare este valabila in conditiile EPBD-2024 care mentine energia primara totala ca indicator principal al performantei energetice.
Cazul 1:
pentru a livra 100 kWh/m²,an cu un cazan performant avand un randament sezonier de 95%, se va consuma EF=100:0,95=105,3 kWh/m²,an si EP=105,3x1,17=123,2 kWh/m²,an. Emisiile de CO₂e vor fi de 123,2x0,202=24,89 kgCO₂/m²,an.
Cazul 2:
pentru a livra 100 kWh/m²,an cu o pompa de caldura avand SCOP=2,03, se va consuma EF=100/2,03=49,3 kWh/m²,an si EP=49,3x2,5=123,2 kWh/m²,an atunci cand factorul de conversie pentru energia ambientala utilizata de PdC este 0 (conform SR EN ISO 52000-1:2017/NA:2023). Emisiile de CO₂e vor fi de 123,2x0,107=13,18 kgCO₂e/m²,an.
Se observa ca in acest caz emisiile de CO₂e sunt de doar 53% din cele ale cazanului.
Cazul 3:
pentru a livra 100 kWh/m²,an cu o pompa de caldura avand SCOP=6,46, se va consuma EF=100/6,46=15,47 kWh/m²,an si EP=84,53x1+15,47x2,5=123,2 kWh/m²,an, atunci cand factorul de conversie pentru energia ambientala utilizata de PdC este 1 (conform Mc001-2022). Emisiile de CO₂e vor fi de 15,47x2,5x0,107=4,13 kgCO₂e/m²,an.
Se observa ca in acest caz emisiile de CO₂e sunt de doar 16,6% din cele ale cazanului.
Din prezentarea comparativa de mai sus rezulta ca la aceeasi energie primara consumata de 123,2 kWh/m²,an, s-ar dezavantaja clar tehnologia cu PdC in situatia in care factorul de conversie pentru energia ambientala ar fi 1. Desi energia primara consumata este identica, emisiile sunt considerabil mai mici la PdC, indiferent de caz (2 sau 3). si cum unul dintre obiectivele majore ale EPBD este decarbonizarea, este evident ca trebuie sa permitem utilizarea oricaror tehnologii care conduc la reducerea substantiala a emisiilor de carbon.