Incepand cu 1 ianuarie 2022, Liviu Stoleru, CEO-ul celui mai mare producator de blocuri ceramice cu capital romanesc, ii preda stafeta coechipierului sau, Daniel Sologon, cu care a planificat si implementat reconstructia si dezvoltarea companiei in ultimii 11 ani. Daniel Sologon este din 2011 CFO-ul CEMACON.
In 2010, Liviu Stoleru a preluat managementul companiei aflate in prag de insolventa si de atunci a reusit sa atinga performante remarcabile: cresterea cifrei de afaceri de la 5 la 35 milioane de euro, cresterea si modernizarea capacitatilor de productie si implementarea unor tehnologii de ultima generatie pentru cresterea eficientei operationale, rebrandingul firmei, relansarea portofoliului de produse, lansarea gamei de caramizi EVOCERAMIC si a gamei de caramizi cu vata bazaltica EVOCERAMIC VB, lansarea celei mai moderne linii de productie de buiandrugi din Romania, construirea unei echipe unite de profesionisti.
Mai mult, sub managementul lui Liviu Stoleru, CEMACON a reusit sa obtina performante financiare unice, nu doar pentru companie, ci pentru intreg sectorul in care opereaza, cum ar fi rate ale profitului operational de peste 30% si cea a profitului net de peste 20% - acestea fiind repere specifice unor sectoare mai privilegiate si cu un nivel al competitiei mai redus decat in sectorul materialelor de constructii. De altfel, independent de evolutia pietei, compania a inregistrat de la an la an, aproape fara exceptie, cresteri ale cifrei de afaceri de pana la 40% si ale profitului operational (EBITDA) de pana la 35%.
Astazi, dupa 52 de ani de la infiintare, CEMACON este liderul pietei blocurilor ceramice din Transilvania, cel mai mare producator de blocuri ceramice cu capital romanesc si detine cea mai mare fabrica de caramida din sud-estul Europei.
”Am decis sa accept o oportunitate profesionala pe care o consider a doua mare provocare din viata mea, dupa preluarea managementului CEMACON. Am satisfactia ca las in urma mea, pentru generatiile viitoare, un model de restructurare si de dezvoltare de business si un brand care reprezinta o forta pe piata romaneasca a constructiilor.
Am avut viziune, am avut indrazneala, am construit o echipa care a muncit cot la cot cu mine si am reusit impreuna sa fim cu un pas inaintea vremurilor, sa demonstram ca si romanii pot face performanta.
Plec cu increderea ca echipa pe care am creat-o aici va gasi motivatia si resursele sa scrie noi capitole de succes in istoria CEMACON. Daniel a fost alaturi de mine de la inceput si va continua sa construiasca ce am inceput impreuna”, a declarat Liviu Stoleru.
Daniel Sologon l-a acompaniat pe Liviu Stoleru in viziune si inovatie, avand un rol determinant in etapa de restructurare financiara, dar si in anii de dezvoltare si modernizare care au urmat.