- 35,75 milioane lei profit operational (EBITDA)
- Cifra de Afaceri Neta cu 5% sub perioada similara din 2019
- Numerar de 2.6 ori mai mare decat in decembrie 2019.
Trimestrul 3 al anului 2020 confirma inca o data ca strategia de dezvoltare implementata in ultimii ani de Cemacon, investitiile in tehnologii de ultima generatie si dezvoltarea continua a resursei umane, fac diferenta intr-un context de piata incert.
Desi trecem in continuare printr-o perioada cu provocari majore cauzate de efectele pandemiei, in primele 9 luni ale anului 2020, cifra de afaceri neta realizata de Cemacon este cu 9.5% mai mare fata de perioada similara din 2018 si cu doar 5% mai mica fata de perioada similara a anului 2019. Profitabilitatea operationala este cu 7% mai mica, in conditiile in care anul 2019 a fost un varf de ciclu economic, cu rezultate financiare record pentru Cemacon.
"Consolidarea brandului si a portofoliului de produse, precum si cresterea utilizarii caramizii cu vata bazaltica din gama EVOCERAMIC VB, odata cu constientizarea in piata a beneficiilor certe de fonoizolare, reprezinta baza pentru o profitabilitate de top in industrie", a declarat Liviu Stoleru, Director General si Presedinte al Consiliului de Administratie Cemacon SA.
Pentru perioada incheiata la 30 Septembrie 2020 compania Cemacon inregistreaza un profit operational de 35,752,487 lei si un profit net de 22,732,183 lei.
"Chiar daca contextul de piata s-a schimbat, activitatea operationala se deruleaza normal, cu toate capacitatile de productie functionand la potential maxim. Am aplicat cu succes seturile de masuri de protectie pentru prevenirea imbolnavirilor si nu am avut impact din perspectiva sanitara a pandemiei.
Totodata, am gasit solutiile de strategie comerciala si de produs, astfel incat am obtinut crestere de performanta. Intrucat in 2020 am putut observa o crestere semnificativa a interesului fata de produsele din gama EVOCERAMIC VB, caramizile care asigura simultan beneficiile de izolare termica si izolare fonica a locuintei, printre planurile de investitii semnificative pe care le vom continua in 2021, se numara si dezvoltarea si promovarea acestor produse.
In ciuda incertitudinilor pricinuite de evolutia pandemiei, vom inchide anul 2020 cu rezultate de business foarte competitive", a adaugat Liviu Stoleru, Director General si Presedinte al Consiliului de Administratie Cemacon SA.